Studenţii nu se vor mai confrunta cu problema lipsei de locuri în cămine, spun rectorii, argumentând că numărul absolvenţilor este cu mult mai mic decât în anii precedenţi, potrivit şi statisticii Ministerului Educaţiei. Studenţii, însă, sunt de o cu totul altă părere.

SOCOTEALA CONDUCERII: MAI PUŢINI ABSOLVENŢI DE LICEU, MAI PUŢINI STUDENŢI, MAI MULTE LOCURI ÎN CĂMINE

Numărul mic al absolvenților de liceu denotă faptul că și anul acesta vom avea o tendință în descreștere privind numărul de studenți înmatriculați la universitățile din țară.  Acest lucru, potrivit conducerii Universității de Stat din Moldova (USM), Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), precum și Universității Tehnice din Moldova (UTM), reduce riscul insuficienţei de locuri în cămine. 

Chiar dacă anul trecut, în luna august, trei cămine ale Universității de Stat (6, 7 și 8) au fost demolate, președintele Comitetului Sindical al Studenților, Victor Gârlea, susţine că USM-ul are locuri destule în cămine. Ba mai mult, afirmă sursa citată: la USM încă de anul trecut au avut cămine libere tocmai pentru numărul de studenți este în descreștere. 

Chiar dacă în anul precedent de studii nu au funcționat trei cămine, noi am avut foarte multe locuri de cazare disponibile. În ultimii ani, de altfel, se observă o descreștere a numărului de copii care vor să-și continue studiile la facultate. Respectiv, şi numărul cererilor pentru locuri în cămine este mai mic. Chiar dacă, prin forţa lucrurilor, avem mai puține cămine, ne sunt, totuşi, suficiente. Dacă anul trecut nu am avut probleme în acest sens, nu vom avea, în mod sigur, nici în anul de faţă”, a precizat Gârlea. 

De aceeaşi părere e şi rectorul ASEM Grigore Belostecinic, care susţine că instituţia sa nu mai are temerea, ca în anii trecuţi, că nu-i va putea asigura pe toţi studenţii cu locuri în cămine.

ASEM-ul dispune de cinci cămine şi vă pot spune că în acest an universitar de spaţii de cazare vor beneficia toți cei care au nevoie. Numărul studenților veniţi la ASEM din teritoriu a scăzut, deoarece în Republica Moldova se structurează piața educațională și, ca urmare, o parte din studenţii care anterior veneau la Chişinău din nordul ori sudul republicii aleg actualmente instituții de învățământ situate mai aproape de domiciliu. Aşa că la ora actuală avem studenți mai mult din Chișinău sau din suburbii, care, fireşte, nu au nevoie de locuri în cămine”, a precizat rectorul ASEM. 

Belostecinic a mai menționat că la ASEM au făcut deja efectuate reparații curente și capitale în cămine, sunt schimbate integral ferestrele şi îmbunătăţite condițiile de trai. Tarifele pentru închirierea unui loc în cămin au rămas neschimbate, iar pentru studenții anilor doi, trei și patru au fost repartizate locuri în cămin încă de la sfârșitul anului precedent de studii. Studenţii înmatriculaţi la anul întâi vor primi locuri de cazare spre sfârșitul lunii august. Rectorul Belostecinic a mai adăugat că, dacă în anii precedenții erau distribuite până la 4-5 locuri într-o cameră, anul acesta numărul de persoane cazate într-o cameră va fi redus. 

Conducerea UTM a dat asigurări că în anul curent de locuri în cămine vor beneficiat toţi studenţii care le vor solicita. Obligatoriu și primordial, au precizat pentru portalul nostru surse din interiorul instituţiei menţionate, de locurile în cauză vor avea parte studenții anului întâi, după care şi ceilalți studenți. Repartizarea locurilor se face de către o comisie alcătuită din membri sindicatului și studenți. 

La ora actuală, avem 11 cămine funcţionale. În anul acesta intenționăm să închidem, pentru renovare, căminul nr. 10. Avem, totuşi, suficiente locuri în cămin pentru toți studenții care vor să beneficieze de cazare”, a precizat prorectorul UTM pentru Formare continuă şi parteneriate, Valentin Amariei.

Amariei a mai precizat că reducerea numărului de studenți este o caracteristică pentru toate universitățile din Republica Moldova. UTM are în prezent în jur de 10 mii de studenți: aproape de trei ori mai puțin față de anii precedenți. 

PĂREREA STUDENŢILOR: ÎN CĂMINE E CU TOTUL ALTFEL...

Deși factorii de conducere ai universităţilor citate susţin, după cum am văzut, că locuri în cămine sunt destule, studenții afirmă contrariul.

Ana este studentă în anul doi la Jurnalism, în cadrul USM. În primul an, a locuit în căminul nr. 6, recent demolat. A făcut rost de loc cu greu şi nu tocmai legal, condițiile de trai nu au fost din cele mai bune. Aceasta ne-a povestit că a auzit în universitate că căminul în care locuiește va fi demolat, nu a primit nici o înștiințare de la conducere și nici măcar de la comitetul de sindicate. A fost obligată să își caute o gazdă, împreună cu cei 5 colegi de grupă care locuiau în acel cămin. 

Eu nu am scris cerere pentru a beneficia și mai departe de cazare după ce a fost demolat căminul în care locuiam. Am rămas dezamăgită de tot și am hotărât să găsesc o soluție pentru a-mi putea achita apartamentul luat în chirie. Am început să lucrez, respectiv, să frecventez mai rar universitatea. Colegii mei din grupă au scris cerere pentru a primi și mai departe un loc de cazare, dar așa și nu a fost acceptată cererea lor. Unul dintre ei, știu că și-a obținut un loc de cămin la altă universitate. Deja e clar prin ce metode. După părerea mea universitatea în fiecare an se confruntă cu problema locurilor în cămine, și așa va fi mereu”, a precizat pentru Deschide.MD, o studentă a USM.

Potrivit povestirilor lui Iulian, un student în anul trei la ASEM, lucrurile nu stau deloc diferit. Camerele de cămin ai instituției de învățământ sunt ca „o cutie de chibrituri plină”. 

„Am stat câte șase în cameră. Condiții, nu chiar ca la mama acasă, dar măcar avem unde dormi. Știu colegii la care nu le-au dat loc în cămin, le-au zis că nu mai sunt. Deși, un al treilea etaj de paturi ușor se face”, a povestit zâmbind Iulian.  

La finalul discuției acesta a dăugat că tuturor le este frică să vorbească despre acest lucru, inclusiv despre mita, care a devenit ceva obișnuit în universități”. 

Pe de altă parte, Cristina studentă la UTM ne-a povestit că ea nu a observat nicio abatere de la lege în privința repartizării locurilor în cămine. Ba mai mult, aceasta ne-a declarat că la universitatea în care învață, oricine dorește poate beneficia de un loc de cazare. 

La noi, toți studenții din afara orașului care au nevoie de cămin, beneficiază de el. Locuri sunt suficiente și condițiile sunt acceptabile. În definitiv noi ne creem condițiile de trai.  Abateri de la lege nu sunt, eu nu am observat , sunt cazați toți care au susținut bine sesiunea de vară și care au nevoie de cămin”, a precizat Cristina studentă UTM. 

STATISTIC, CU 8 MII MAI PUŢINI...

Potrivit statisticei generale privind educaţia în Republica Moldova realizat de Ministerul Educației, la începutul anului de studii 2015-2016, numărul studenţilor a constituit 81 669 de persoane (cu exepţia studenţilor străini) din care 66938 (82,0%) îşi fac studiile în instituţiile de stat. Numărul total de studenţi în învăţămîntul superior s-a diminuat cu 8,0 mii de persoane comparativ cu anul de studii 2014-2015 sau cu 8,8 %.

Numărul studenţilor în instituţiile de stat în anul de studii 2015-2016, comparativ cu anul precedent a scăzut cu 5,5 mii persoane, iar în instituţiile neguvernamentale cu 2,3 mii persoane.

Amintim că, la sesiunea de Bacalaureat 2017 au fost admiși 10 048 de candidați din licee, 4237 de candidați din colegii, 141 de candidați din universități, 254 de candidați care s-au înscris în regim extern și 4078 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total 18 758 de candidați.

Rata de promovare a absolvenților din  licee este de 81,24%, cu 4,32 puncte procentuale mai mare decât anul trecut. Astfel, din cei 10 048 de liceeni, 8 163 au promovat examenul de Bacalaureat.