Ca răspuns la solicitările mass-media, FMI menționează a avut cu regularitate consultări cu autoritățile privind subiectele legate de restructurarea Băncii de Economii (BEM) și a grupului de bănci asociate cu BEM. În același timp, FMI a acordat asistență tehnică substanțială privind aceste chestiuni. Totuși, Guvernul a decis să acționeze în alt mod și nu a urmat recomandările FMI. Or, în absența unui program cu Republica Moldova la acea vreme, Fondul Monetar putea doar să acorde consultații și nu putea impune careva condiții.

Fondul spune că a astras atenția asupra diverselor probleme și riscuri în rapoartele sale din acea perioadă, care sunt disponibile pentru public pe site-ul oficial al instituției. De exemplu, în raportul FMI publicat în iulie 2014 se menționa clar despre:

1. fragilitatea situației la BEM și la cele două bănci de dimensiuni medii considerate afiliate Băncii de Economii;

2. prezența unor indicii de tăinuire activă a informației privind beneficiarii finali și persoanele care exercitau controlul efectiv al băncilor;

3. importanța protejării autorităților de reglementare de ingerințele politicului și necesitatea de a adopta în regim de urgență legislația necesară pentru a restabili în deplină măsură atribuțiile de reglementare ale Băncii Naționale a Moldovei și Comisiei Naționale a Pieței Financiare;

4. necesitatea consolidării cadrului legal pentru protecția membrilor consiliilor de administrare și a angajaților BNM și CNPF.

”Atragem atenția, că punctul de vedere al FMI ca instituție a fost întotdeauna transparent. Poziția FMI referitor la măsurile de restructurare a băncilor propuse autorităților în perioada 2014-2015 este reflectată în rapoartele personalului FMI nr. 14/190, nr. 14/346 și nr. 16/19, disponibile pe site-ul www.imf.md/pub-rececondev.html”, se spune în răspunsul FMI. 

Ținem să precizăm că și Banca Mondială a emis un comunicat prin care anunța că nu a fost consultată de către Guvernul Iurie Leancă în problema acordării garanțiilor după jaful din sistemul bancar, așa cum a declarat acum câteva zile fostul prim-ministru.

Instituția financiară a ținut să precizeze nu doar că nu a fost consultată de către Guvernul condus de Leancă, ci nici măcar nu știa de intenția Executivului, de a acorda garanțiile de peste 9 miliarde de lei.

Declarațiile vin după ce, la 10 iunie, Leancă afirmase pe Facebook că nu există motive pentru a răspunde penal pentru decizia de a acorda garanțiile, întrucât aceasta a fost consultată cu FMI și Banca Mondială.

„Toți au înțeles că acea garanție a fost acordată pentru ca oamenii să nu rămână fără depunerile de o viață. Am semnat garanția doar după consultarea/recomandarea instituțiilor financiare internaționale: Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional", menționa Leancă pe Facebook