Un individ de 39 de ani din Chișinău a fost condamnat la 13 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, după ce a snopit în bătaie un bărbat, cel din urmă decedând la scurt timp pe masa de spital. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Conform învinuirii înaintate, tragedia s-a produs în noaptea spre 31 octombrie 2022, când victima cu alți doi consăteni, veniți din Glodeni la protestul organizat de Partidul „ȘOR”, l-au contactat pe prietenul inculpatului și l-au rugat să înnopteze la acesta, din cauza că microbuzul cu care au venit la manifestație a plecat fără ei.

Astfel, cei trei s-au îndreptat la domiciliul indicat, amplasat în sectorul Botanica. După ce au stat la masă și au servit băuturi alcoolice, între gazdă și unul dintre oaspeți, un bărbat de 57 de ani, s-a iscat o ceartă, care a generat în bătaie. Inculpatul s-a alăturat conflictului și, împreună cu gazda, i-au aplicat victimei multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite părţi ale corpului. Peste câteva zile, victima a decedat la spital.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul a pledat nevinovat, totuși, procurorii au reușit să demonstreze vinovăția acestuia.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Amintim că, acum patru luni, instanța să-a pronunțat și în privința gazdei. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, bărbatul a fost condamnat la 9 ani de închisoare din motiv că și-a recunoscut integral vinovăția și a beneficiat de reducerea limitelor pedepsei.

Deschide și: Un protestatar de-a lui Șor, ucis de un amic de pahar. Ce pedeapsă a primit agresorul