Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova (CSJ).

În cadrul ședinței de azi a CSM, Victor Micu a fost declarat câștigătorul concursului pentru ocuparea funcției vacante de judecător la CSJ, obținând 98 de puncte din 100. 

Pentru locul vacant a candidat Victor Micu, președintele CSM, care este și judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, dar și judecătorii Mihail Diaconu și Viorica Puică, ambii magistrați la Judecătoria Chișinău.

Amintim că Micu nu este primul membru al Consiliului care a încercat să obțină un transfer sau o promovare în cariera de judecător în ------- perioada în care a făcut parte din CSM. În toamna anului trecut, membrul CSM Dorel Musteață a obținut un transfer de la Judecătoria Anenii Noi la Judecătoria Chișinău.

Un an mai devreme, în iunie 2015, CSM a adoptat o hotărâre privind propunerea de promovare a lui Anatolie Țurcan, membru al Consiliului, din funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău în cea de judecător al Curții Supreme de Justiție. De asemenea, fostul președinte interimar al CSM, Nichifor Corochii, a trecut testul de evaluare pentru promovarea la Curtea de Apel Chișinău, în perioada în care activa la Consiliu. Judecătorul a fost promovat abia după ce i-a expirat mandatul de membru al CSM.