Termoelectrica reiterează: Va continua livrarea de agent termic celor, care îl vor solicita

„Termoelectrica” S.A. a anunțat că va continua să asigure consumatorii din mun. Chișinău cu energie termică pentru încălzire. Asta deși la începutul acestei săptămâni, primarul general de Chișinău, Ion Ceban, a semnat o dispoziție prin care solicită să fie încheiat sezonul de încălzire.
Potrivit unui comunicat de presă emis de reprezentanții „Termoelectrica”, întreprinderea anunță că doritorii de a beneficia de agent termic pot solicita continuitatea serviciului.
„Este important de menționat că, deși la momentul actual 29 de blocuri locative și-au sistat integral agentul termic, 2646 de blocuri locative – beneficiază de energia termică furnizată de entitate, în marea majoritate ajustând consumurile de energie în dependență de temperatura mediului. Termoelectrica, în condițiile stabilirii temperaturilor scăzute ale aerului exterior în orele nocturne, își reafirmă angajamentul de asigurare cu servicii de calitate și va continua să livreze energie termică într-un mod sustenabil și responsabil, în beneficiul consumatorilor”, se menționează în comunicat.
Amintim, că de la începutul acestei săptămâni în Chișinău s-a decis sistarea livrării centralizate de căldură. În același timp, s-au înregistrat temperature sub zero grade pe timp de noapte în această săptămână. Potrivit Regulamentului, livrarea de agent termic încetează atunci când pe timp de noapte se înregistrează temperaturi mai mari de 8 grade timp de 3 zile consecutiv.
Deschide și Stop încălzirii centralizate în municipiul Chișinău
Deschide și Schimbări bruște de vreme! Săptămâna viitoare se așteaptă înghețuri