Briceni // Pompierii, în alertă. 11 persoane, evacuate din Centrul de sănătate publică

Două echipaje de pompieri au intervenit la Centrul de sănătate publică de pe strada Mihai Eminescu din Briceni, după un apel recepționat astăzi, în jurul orei 9:38, la Serviciul 112.
Ajunși la fața locului pompierii au evacuat 11 persoane din interiorul clădirii.
Deși au fost solicitați conform nivelului sporit de intervenție, salvatorii nu au depistat nici o sursă de ardere în încăperi. Astfel, nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat.
Potrivit informațiilor, salvatorii au depistat în exteriorul clădirii o gură de canalizare în care fumega gunoi, iar fumul s-a infiltrat prin canalul de ventilare a centrului, creând disconfort pentru oamenii din interior.
Arderea a fost lichidată, iar infiltrarea fumului în încăperile centrului oprită.
„Incendiu în interiorul clădirii nu s-a produs, iar la moment pacienții, dar și personalul medical se află în totală siguranță”, au confirmat reprezentanții IGSU.
Circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.