Alți patru magistrați nu au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit unui comunicat, este vorba de Ion Chirtoacă și Aureliu Postică, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani; Marina Rusu de la Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, precum și Alexei Paniș, de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.

Comisia precizează că judecătorii candidați au la dispoziție 48 de ore să notifice Secretariatul Comisiei dacă se opun sau nu publicării deciziilor. În caz contrar, acestea vor fi plasate integral pe paginile web ale CSM și Comisiei Pre-Vetting, într-o formă depersonalizată.

În acest sens, Comisia Pre-Vetting anunță că a finalizat evaluarea candidaților la CSM, din rândul judecătorilor, cu 5 decizii de promovare și 23 de decizii de nepromovare, ceea ce reprezintă peste 80% din numărul total de candidați. Cei cinci candidații care au promovat evaluarea sunt magistrați din cadrul instanțelor de fond. Candidații care au picat evaluarea continuă să activeze în sistemul judecătoresc, dar nu mai pot participa la concursul pentru ocuparea funcției de membru în CSM.

La moment, Comisia Pre-Vetting evaluează candidații non-judecători la funcții în CSM, pe de lista înaintată de Parlament.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a menționat că, deși, există unele rezerve față de acest exercițiu, totuși, acest lucru este firesc și semn că lumea nu este indiferentă față de procesele din justiție.

Totuși, chiar și cu toate aceste rezerve, putem trage anumite concluzii:

  • Deși știam că situația în justiție este una gravă, acum avem întregul tablou și dimensiunile practice a acestei probleme.
  • Exercițiul de evaluare trebuie continuat. Cu o viteză mai mare, dar fără a reduce din calitate. Pentru aceasta, trebuie întreprinse acele acțiuni care să ne permită să ne mișcăm mai repede – mai multe comisii, secretariate cu mai mult personal, resurse mai multe etc.
  • Nu există o altă soluție de a curăța sectorul, decât avansarea evaluării externe extraordinare. Avem și responsabilități care recurg din statutul nostru de candidat la UE, dar pentru ca cetățenii să aibă cu adevărat încredere în Justiție, este nevoie de selecție riguroasă și calitativă a candidaților. Vom continua pe acest drum, fiindcă este singurul care va duce la curățarea Justiției”, a scris el.