Șase persoane au fost reținute astăzi în cadrul perchezițiilor efectuate la mai mulți reprezentanți ai Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură, precum și mai mulți fermieri, vizați într-o cauză penală cu privire la acordarea ilegală de subvenții în agricultură. Alte șase persoane sunt cercetate în stare de libertate, în timp ce 24 urmează să fie recunoscuți ca bănuiți. Anunțul a fost făcut de șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unui briefing de presă comun cu directorul CNA, Iulian Rusu.

Potrivit lui Rusu, în total sunt documentate 26 de cauze penale de către CNA și PA. Investigațiile țin de mai multe episoade din ultimele luni cu privire la gestionarea frauduloasă a fondurilor de către AIPA. 

Am depistat o schemă, prin care care 10% din fondurile oferite contrar prevederilor legale erau transferate prin diferite mijloace sau forme ascunse către funcționarii AIPA și prin persoanele interpuse. Aceste sume ajungeau până la 150 de mii de lei per contract de subvenționare. Un alt episod important, cu un prejudiciu deja stabilit de 3,5 milioane de lei, a fost depistat într-un al oficiu teritorial al AIPA. Contrar limitelor maximale stabilite prin lege și reglementările interne ale AIPA, au fost oferite subvenții, eludând reglementările legale. Într-un alt oficiu teritorial am depistat un caz în care au fost oferite foloase necuvenite în sumă de 100 mii de lei” a notat Iulian Rusu.

Printre persoanele implicate în schema frauduloasă se numără funcționari AIPA și reprezentanți ai societăților comerciale, dar și primari, care sunt beneficiari direcți ai unor întreprinderi agricole, deși acestea sunt scrise pe persoane interpuse. Directorul CNA a anunțat că va clarifica dacă au fost afectate și fonduri europene. 

Iar Veronica Dragalin a anunțat că, în total, au fost efectuate 68 de percheziții în mai multe localități din R. Moldova, inclusiv Bălți, Sângerei, Glodeni, Comrat, Chișinău sau Drochia. 

În rezultat, oamenii legii au confiscat peste 350 de mii de lei, 10 mii de euro, dolari, telefoane și alte dispozitive, precum și două arme deținute fără permis.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală au fost reținute șase persoane, alte șase persoane sunt cercetate în libertate, iar alte 24 de persoane urmează a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuit pe componentele infracțiunii, inclusiv abuz de putere sau abuz în serviciu, săvârșite în interes material, în scopul realizării unor interese personale sau în interesele unei persoane terțe, coruperea pasivă, coruperea activă, trafic de influență și spălare de bani” a declarat Dragalin. 

Amintim că, astăzi, ofițerii Centrului Național Anticorupție au descins cu percheziții la mai mulți reprezentanți din cadrul Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură, precum și mai mulți fermieri, vizați într-o cauză penală cu privire la acordarea ilegală de subvenții în agricultură. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

Deschide și: Ofițerii CNA au descins cu percheziții la AIPA. Mai mulți funcționari, bănuiți de acordarea ilegală de subvenții în agricultură

AIPA a confirmat faptul că în cadrul instituției au loc percheziții și au anunțat că vor colabora cu oamenii legii în procesele de investigații.

Deschide și: Percheziții la AIPA // Conducerea Agenției se disociază de „angajații corupți” și anunță că va colabora cu oamenii legii