Fostul deputat Chiril Lucinschi a fost reținut astăzi la Mănăstirea Suruceni, potrivit unui mesaj expediat de un cititor pe pagina de facebook a site-lui Deschide.MD. Informația ne-a fost ulterior confirmată de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, fără prea multe detalii.

”Este adevărat, dânsul era la slujba oficiată cu prilejul Înălțării Domnului. Procurorii au așteptat până el a ieșit din mănăstire, și abia după asta au început măsurile procesual penale”, a declarat Viorel Morari.

Ținem să precizăm că procurorii anticorupție și ofițerii CNA au reținut 19 persoane și în Săptămâna Mare. Printre reţinuţi erau 3 primari, contabilul unei primării, 5 directori de gimnazii şi un director-adjunct de liceu, inclusiv şefi şi angajaţi a 9 companii. Aceştia sunt bănuiţi de organizarea, prin coparticipare, a unor licitaţii dubioase, desfăşurate în cadrul unor proiecte investiţionale, scopul fiind favorizarea unor agenţi economici.

--- O altă reținere care sugera intoleranța procurorilor anticorupție și ofițerilor CNA a avut loc în vinerea intemperiilor când aproape întreg teritoriul țării era blocat din cauza zăpezilor și a lipsei de energie electrică. Era vorba despre principalul învinuit în recentul dosar penal pornit pe contrabandă cu aur şi diamante în valoare de 70 mln de lei. El a încercat să dea mită în valoarea de 50 de mii de euro ofiţerilor care s-au dus la Bălţi ca să verifice respectarea arestului său la domiciliu. Banii trebuiau să ajungă la factori de decizie din cadrul urmăririi penale pentru a muşamaliza cazul. 

Chiril Lucinschi a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank, anunță CNA într-un comunicat de presă, fără a da nume. Acesta, împreună cu trei reprezentanţi ai unui agent economic, sunt bănuiţi de spălare de bani, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari celor trei entităţi bancare.

Potrivit materialelor procesului penal, fostul deputat, fiind gestionarul şi beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, având scopul dobândirii mijloacelor băneşti, sustrase prin fraudă din sistemul bancar al R.Moldova, împreună cu persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în următoarele circumstanţe:

În perioada 2012-2014, mai multe companii off-shore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanţă, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein 440 000 de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceştia provin din creditele neperformante, sustrase în perioada 2012-2014 de la BEM, Unibank şi Banca Socială prin intermediul unor off-shoruri.

De asemenea, s-a mai stabilit că, în 2013, compania Toast Delux SRL, benefeciar al căreia este fostul deputat, ar fi beneficiat de la Unibank de un alt credit, fără gaj, în valoare de 5 000 000 de lei. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite şi transferate prin intermediul unui grup de companii către o companie nerezidentă. În final, 401 650 de dolari ajung pe conturile Rouseau Alliance LP care, la rândul ei, transferă aceşti bani către Banca de Economii, având ca scop cesionarea creditelor neperformante.

Informaţiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporţii deosebit de mari, infracţiune ce prevede, pentru persoanele declarate vinovate de instanţă, până la 10 ani de închisoare.

În prezent, fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declaraţia sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unei companii, despre care se presupune că ar fi fost implicată în frauda bancară.