UPDATE (16:31) Procurorii Anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție și se află în aceste momente la domiciliul fostului deputat Chiril Lucinschi, unde continuă perchezițiile în dosarul fraudelor BEM.

Potrivit imaginilor difuzate de ProTV, tatăl fostului deputat Lucinschi spune că Ilan Shor îi datora anumite sume de bani fiului său. Acesta mai spune că nu știe cum i-a întors primarul de Orhei, banii fiului său. 

Un fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank, anunță CNA într-un comunicat de presă, fără a da nume. Acesta, împreună cu trei reprezentanţi ai unui agent economic, sunt bănuiţi de spălare de bani, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari celor trei entităţi bancare. Potrivit surselor Deschide.MD este vorba despre ex-deputatul Chiril Lucinschi.

Potrivit materialelor procesului penal, fostul deputat, fiind gestionarul şi beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, având scopul dobândirii mijloacelor băneşti, sustrase prin fraudă din sistemul bancar al RM, împreună cu persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în următoarele circumstanţe:

În perioada 2012-2014, mai multe companii off-shore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanţă, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein 440 000 de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceştia provin din creditele neperformante, sustrase în perioada 2012-2014 de la BEM, Unibank şi Banca Socială prin intermediul unor off-shoruri.

De asemenea, s-a mai stabilit că, în 2013, compania Toast Delux SRL, benefeciar al căreia este fostul deputat, ar fi beneficiat de la Unibank de un alt credit, fără gaj, în valoare de 5 000 000 de lei. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite şi transferate prin intermediul unui grup de companii către o companie nerezidentă. În final, 401 650 de dolari ajung pe conturile Rouseau Alliance LP care, la rândul ei, transferă aceşti bani către Banca de Economii, având ca scop cesionarea creditelor neperformante.

Informaţiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporţii deosebit de mari, infracţiune ce prevede, pentru persoanele declarate vinovate de instanţă, până la 10 ani de închisoare.

În prezent, fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declaraţia sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unei companii, despre care se presupune că ar fi fost implicată în frauda bancară.

Până la această oră au fost reţinute trei persoane, dintre care fostul deputat şi doi reprezentanţi ai unui agent economic, locul aflării unui alt  complice urmând să fie identificat. Totodată, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie desfăşoară mai multe percheziţii în diferite locaţii – la sediul unor companii, domiciliile şi automobilele bănuiţilor.

Cauza penală este gestionată de Procuratura Anticorupţie. 

O ancheta RISE Moldova din 2016 arăta că beneficiarul final al firmei IPA International Project Agency Establishment din Liechtenstein era însă fostul deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi, ca apoi în afacere să apară şi fratele său, Sergiu Lucinschi, anchetat în prezent în România într-un dosar de corupție.

CNA mai susţine că s-a stabilit că, în 2013, compania Toast Delux SRL (în documente apare Liliana Ghoerghiţă n.r.), beneficiar al căreia este fostul deputat, ar fi primit de la Unibank de un alt credit, fără gaj, în valoare de 5.000.000 de lei.

Mediafax.ro scria anterior că în anii 1990-2000 Sergiu Lucinschi, fratele lui Chiril Lucinschi, a deţinut mai multe afaceri în domeniul comerţului şi construcţiilor din Rusia, inclusiv celebrul club de noapte Most din Moscova. În anul 2011, s-a mutat în România, unde a preluat gestiunea companiei Genesis International, controlată de familia Lucinschi prin intermediul firmei Stipula Financial Inc, din Insulele Virgine şi IPA International Project Agency Establishment din Liechtenstein. În Republica Moldova, compania Genesis International a devenit cunoscută printr-o serie de contracte de reabilitare a drumurilor naţionale, dar şi a zece străzi din Chişinău, în baza unui credit acordat de o companie străină. În anul 2012, compania Genesis International a intrat în insolvenţă, dar a pregătit un amplu plan de restructurare în care drept argument erau aduse subcontracte de lucrări la drumurile din Moldova, încheiate cu firmele Strabag din Austria şi Toto&Taddei SPA din Italia.

La fel vom aminti că în februarie curent liberal democratul Chiril Lucinschi a anunțat că își depune mandatul de deputat. El și-a motivat decizia prin faptul că ar avea un nou proiect pe plan profesional și ar fi incompatibil cu mandatul de deputat.