După ce un activist civic din regiunea transnistreană a criticat dur acțiunile Federației Ruse în Ucraina, acesta a fost condamnat și plasat în detenție la Tiraspol. Acolo, omul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor și disperat, și-a tăiat venele. În acest sens, reprezentanții Organizației Promo-Lex vin cu un apel public către autoritățile de la Chișinău, ca să intervină în acest caz, ca să se asigure că toate drepturile omului sunt respectate.

„În seara de 25 spre 26 noiembrie 2022, pe una dintre rețelele sociale au apărut informații cu privire la presupusa tentativă de suicid a primei persoane condamnate pentru critica deschisă a Rusiei ca urmare a războiului din Ucraina. Această informație a fost confirmată ulterior din mai multe surse credibile”, se menționează în apelul lansat de către cei de la Promo-Lex.

De asemenea, reprezentanții organizației în cauză susțin că la moment nu se cunoaște care este starea de sănătate a acestuia, deoarece accesul rudelor este respins.

Se cunoaște doar faptul că deținutul și-ar fi tăiat venele fiind în detenție solitară. În contextul celor menționate și a îngrijorărilor rudelor despre situația gravă în care s-ar afla Victor Pleșcanov, solicităm autorităților constituționale și misiunilor diplomatice:

Acțiuni urgente pentru elucidarea situației medicale a lui Victor Pleșcanov și a condițiilor în care acesta este deținut;
Obținerea accesului necondiționat al unui medic independent;
Continuarea eforturilor pentru eliberarea din detenția arbitrară a lui Victor Pleșcanov;
Informarea opiniei publice despre măsurile luate pe acest caz”, se mai arată în apel.

Conform informațiilor publice, la 26 septembrie 2022, într-o ședință închisă, fără respectarea unor garanții procesuale minime, așa-numita „judecătorie a orașului Tiraspol” l-a condamnat pe Victor Pleșcanov la 3 ani și 2 luni privațiune de libertate, pentru o pretinsă faptă de „incitare la extremism prin Internet”. Victor Pleșcanov a fost condamnat la Tiraspol pentru postări critice pe rețelele sociale în adresa armatei ruse și a administrației de facto.

La 13 octombrie 2022, Pleșcanov a fost transferat în instituția privativă de libertate de tip colonie din cadrul închisorii nr. 3 din or. Tiraspol. Pentru că ar fi refuzat munca în detenție, la 23/24 noiembrie 2022, Victor Pleșcanov a fost transferat pe un termen de 15 zile în izolatorul disciplinar din cadrul închisorii, aflat la subsolul instituției. Potrivit reprezentanților pentru protecția drepturilor omului, în acel lor de detenție condițiile sunt foarte proaste, iar persoanele sunt deținute solitar în condiții inumane și degradante.

Deschide și   Un nou caz de abuz împotriva libertății de exprimare în Transnistria! Un activist civic, condamnat pentru critica invaziei în Ucraina