În luna octombrie, leul moldovenesc s-a depreciat în valori medii cu 0,1% în raport cu dolarul SUA, până la 19,4245 USD/MDL, comparativ cu 19,4072 USD/MDL în luna septembrie, transmite IPN.

Banca Națională a Moldovei precizează că în octombrie gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 128,2%, comparativ cu 103,5% în luna septembrie. În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a diminuat cu 52,2 milioane de dolari  (-17,8%), iar cererea netă de valută din partea agenților economici – cu 95,4 milioane de dolari (-33,7%). BNM a intervenit pe piața interbancară locală prin procurări nete de valută în volum de 69,8 milioane de dolari.

„Luând în considerare anticipările inflaționiste și evoluția pieței ca urmare a majorării tarifelor la resursele energetice, care se manifestă la nivel internațional și, respectiv, în Republica Moldova, precum și situația geopolitică, BNM monitorizează cu atenție evoluțiile și va interveni prin politica sa monetară pentru a crea condiții adecvate pe piața monetară, de credit și valutară”, precizează BNM.