Ședința CSP, amânată din lipsă de cvorum. Ce subiecte urmau să examineze membrii Consiliului

09:25, 24 Noiembrie 2022
Consiliul Superior al Procurorilor, CSP
Foto:

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor, ce urma să aibă loc astăzi, a fost amânată pentru o altă zi din cauza lipsei cvorumului.

Astăzi, nu avem cvorum necesar pentru a declara această ședință deschisă și a examina subiectele care au fost pregătite în proiectul ordinii de zi”, a declarat președintele CSP, Angela Motuzoc.

De menționat că în cadrul ședinței de azi, membrii Consiliului urmau să examineze mai multe subiecte, printre care solicitarea procurorului general interimar, Ion Munteanu, privind asigurarea interimatului funcției de șef adjunct al Procuraturii Cimișlia, dar și demersul privind suspendarea din funcție a procurorului Mirandolina Sușițcaia.

Deschide.MD a scris anterior că procurorul Mirandolina Sușițcaia, fost coordonator al grupului de anchetă pe cazul „Laundromatul”, avea mai multe întrevederi cu persoane ce sunt parte în dosarul miliardelor spălate prin Republica Moldova.

Mai exact, după ce i-a scos nevinovați pe cei 14 judecătorii ce participaseră la operațiunea „Laundromat”, Miradolina Sușițcaia s-a întâlnit cu Mihail Gofman, un alt „cunoscut” al lui Platon și a camarilei sale, dar și figurant într-un dosar penal.

EXCLUSIV ( FOTO) // Cum anchetează procurorii lui Stoianoglo dosarul „Laundromat”: La cafea cu martor și suspect în dosare penale

Ca urmare, Sușițcaia a fost retrasă din toate dosarele în care este vizat Veaceslav Platon și a fost delegată de la Procuratura Anticorupție într-o altă subdiviziune a Procuraturii Generale.

PG confirmă: Mirandolina Sușițcaia a fost retrasă din toate dosarele în care este vizat Platon, inclusiv „Laundromat”

× Aboneaza-te la fluxul de stiri Deschide.MD pe telefonul tau mobil
Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER