Cadavrul în stare de putrefacție avansată al unui bărbat a fost descoperit în seara zilei de vineri, 21 octombrie, într-o casă părăsită din satul Pererîta din raionul Briceni. Potrivit ofițerului de presă al IP Briceni, Svetlana Talpă, cazul a fost documentat în jurul orelor 17:35.

Conform datelor preliminare, cadavrul a fost găsit de către o femeie, locuitoare a aceluiași sat, care imediat a anunțat Poliția. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că acesta ar aparține unui bărbat de 36 de ani.

La examinarea preliminară, pe suprafața cadavrului nu a fost posibil de stabilit careva semne de moarte violentă. Ca urmare, acesta a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reținut un bărbat de 56 de ani, fiind suspectat de comiterea omorului. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.