Un tânăr a ajuns la spital, după ce în această seară ar fi încercat să sinucidă și s-a aruncat într-o fântână. Incidentul a avut loc în această seară în localitatea Piatra, din raionul Orhei.

Potrivit surselor Deschide.MD, apropiate anchetei, este vorba despre un tânăr în vârstă de 30 de ani. Dânsul având scopul de a-și pune capăt zilelor s-a aruncat într-o fântână cu o adâncime de aproximativ de 30 de metri, însă din fericire a rămas în viață.

Acesta a fost scos din fântână de către salvatori și a fost preluat de o ambulanță pentru a fi transportat la spital unde i se va acorda ajutorul medical necesar.

Amintim că tot în această seară, două adolescente de 16 ani și respectiv 17 ani, au ajuns la spitalele raionale din Cimișlia și Strășeni, după ce ar fi încercat să se sinucidă consumând pastile.