Viceprim-ministrul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a inspectat cum decurg lucrările de instalare a podului flotant de la Leova. Potrivit demnitarului, la ziua de azi, autoritățile sunt la faza construcţiei drumului până la pod cu o lungime de aproximativ 3,6 km. În acest sens, au loc lucrările de terasament la drumul de acces și la platforma/parcaj unde urmează să fie amenajat punctul de trecere a frontierei.

Totodată, este amenajată zona unde se va instala uzina de beton, dar și au fost executate lucrările de amenajare a rampei de acces către viitorul pod de pontoane. La fel, au fost transportate și stocate la fața locului materiale de construcție necesare la construcția podului: 10 500 tone de amestec nisip-prundiș, 8 500 – piatra spartă.

Andrei Spînu a precizat că acest pod va uni oraşul Leova cu satul Bumbăta (România) şi va contribui la fluidizarea transportului de mărfuri de mare tonaj.

Ulterior, dorim ca acest punct de trecere a frontierei să devină pod de piatră, care să faciliteze circulația liberă a cetățenilor noștri în țările UE”, a adăugat el.

De menționat că, subiectul podului dintre Bumbăta și Leova a fost readus în atenția autorităților române la data de 11 februarie 2022, în timp ce la Chișinău se desfășura ședința comună a Guvernelor R. Moldova și României. Atunci președintele raionului Leova, Nicolae Prițan, a participat la o întâlnire de lucru cu conducerea Asociației Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, cu referire la construcția podului. Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher, senator român, spunea atunci că va susține demersurile ulterioare pentru ca Podul Bumbăta (județul Vaslui) - Leova (raionul Leova), să fie inclus în granturile financiare alocate de către România Guvernului Republicii Moldova.

În context, amintim că în cadrul ședinței comune a Guvernelor R. Moldova și României, pe 11 februarie 2022, a fost semnat Acordul privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (Republica Moldova) - Ungheni (România).

În cadrul aceleiași ședințe, Guvernul R. Moldova și Guvernul României au semnat acordul privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la consolidarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (R. Moldova) și Galați (România).

De-a lungul secolelor cele două maluri de Prut au fost legate prin poduri stabile sau plutitoare. Până în 1944, 22 de poduri legau Basarabia de România. Dintre acestea nu au fost distruse doar două, feroviare - Cantemir – Fălciu şi Ungheni – Holboca (spre Nicolina). Alte 5 poduri, toate rutiere, au fost refăcute în timpul ocupației sovietice. Este vorba de Giurgiulești – Galați, reconstruit în 1949, Leușeni – Albița, reconstruit în 1956 şi renovat în 1978, Cahul – Oancea, reconstruit în 1963, Sculeni – Sculeni, reconstruit în 1966, și coronamentul barajului Costești – Stânca, construit în 1978. Podul de la Lipcani – Rădăuți Prut a fost reconstruit în 2005, dar nu este funcțional. 

Podul Bumbăta-Leova se numără printre cele distruse de sovietici în anul 1944.

Detalii: Un pod distrus de sovietici în 1944 va fi reconstruit. Primar: „78 ani - Atâta timp a fost așteptată vestea. Adevărul istoric renaște”