Mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova încearcă să-și recupereze cheltuielile de la elevii care au învățat din contul bugetului de stat, dar au fost exmatriculați. Un raport al Curții de Conturi, citat de Radio Europa Liberă, arată că doar anul trecut statul a pierdut aproape 45 de milioane de lei pentru instruirea elevilor și studenților care fie au abandonat studiile, fie au fost dați afară pentru note proaste, transmite IPN.

Auditul rapoartelor financiare ale Ministerului Educației a scos la iveală că statul a pierdut astfel 44,8 milioane de lei în 2021. Membra Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, a precizat în ședința în care au fost examinate rapoartele că doar o instituție din 39 a reușit să-și întoarcă o parte din cheltuieli, mai exact 609 mii de lei.

Radio Europa Liberă a reușit să afle că este vorba de Centrul de Excelență în Energetică și Electronică din Chișinău. Juristul instituției, Ion Donțu, spune că banii au fost restituiți benevol de către foștii elevi. Aceștia au fost notificați că, la rezilierea contractului de studii pe care l-au semnat la admitere, sunt obligați să restituie cheltuielile pentru instruirea lor, în volumul calculat de centrul de excelență.

Tinerii care au întors banii au învățat la acest colegiu în anii 2018-2020. „Cei ce au fost exmatriculați în 2021 abia urmează să fie notificați în acest sens, după ce contabilitatea va face calculele respective și doar la trecerea unui an, deoarece elevii exmatriculați pot să se restabilească la studii timp de un an și, în acest caz ei, nu trebuie să restituie banii”, explică Ion Donțu.

În același timp, colegiul are pe rol în instanțele de judecată în jur de 20 de procese împotriva elevilor exmatriculați care au refuzat să plătească. Toți banii vor rămâne în bugetul instituției, mai spune juristul.

Și alte instituții de învățământ, cum ar fi Centrul de Excelență în Transporturi și Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, încearcă să-și recupereze banii de la elevii exmatriculați. Directoarea colegiului cu profil muzical, Iana Manoil, a declarat pentru Europa Liberă că procesul este anevoios, iar cheltuielile suportate de instituție – foarte mari.

Secretarul general al Ministerul Educației și Cercetării, Nadejda Velișco, spune că, în prezent este în proces de testare o nouă formulă de finanțare a învățământului superior, aprobată acum doi ani, care prevede întoarcerea banilor în bugetul de stat, în cazul în care studentul abandonează studiile sau este exmatriculat.

Noua formulă, care ar putea fi aplicată din toamnă, vine cu anumite controverse. „Când discutăm cu unii juriști, ni se spune că astfel se încalcă dreptul cetățenilor la educație. Pe de altă parte, sunt cheltuiți bani enormi pentru instruire și aceștia trebuie contabilizați corect. Ar trebui să li se ofere și altora posibilitatea să învețe dacă studentul respectiv nu rămâne în sistem”, a declarat Nadejda Velișco în ședința Curții de Conturi.

În anul de studii 2021-2022, în universități au fost înmatriculați peste 48 de mii de studenți la ciclul unul, licență, dintre care peste 15 mii la studii finanțate din bugetul de stat, iar la masterat – 56 de mii, dintre care trei mii la buget. În colegii și școlile cu profil tehnic au fost admiși peste șapte de elevi.