Prima lecție din anul de studii 2022-2023, pe 1 septembrie, în toate instituțiile de învățământ general, va fi consacrată „Anului Recunoștinței”, dedicat eroilor căzuți în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței R. Moldova.

Viorica Pistrui, consultant în Serviciul informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Educației și Cercetării, a precizat pentru IPN că, potrivit unei circulare emise de minister, în baza unei hotărâri a Guvernului, activitatea dedicată sărbătorii tradiționale „Primul sunet” se va desfășura la 1 septembrie, cu începere de la ora 8.30. Durata lecției nu va depăși 45 de minute.

Activitatea dedicată primului sunet va începe cu onorarea simbolurilor de stat ale R. Moldova.