Doi frați gemeni din Bălți au ajuns pe banca acuzaților, fiind învinuiți de omor intenționat. Potrivit Procuraturii municipiului Bălți, aceștia și-ar fi ucis un amic de pahar în luna mai a anului curent.
 
Omorul cu sânge rece s-a produs în noaptea de 18 mai, la domiciliul celor doi frați gemeni de 30 de ani. Aceștia au început să lovească victima, un tânăr de 28 de ani, care se afla într-o stare avansată de ebrietate. În total, acuzații ar fi aplicat aproximativ 20 de lovituri cu pumnii și picioarele pe tot corpul bărbatului, inclusiv în cap.
 
Ulterior, în timp ce acesta zăcea la podea, unul dintre agresori s-ar fi așezat deasupra lui și l-ar fi strangulat cu un ștergar.
 
Ulterior, cei doi frați au învelit corpul neînsuflețit într-o pătură și l-au transportat într-o clădire părăsită din apropiere, unde a fost descoperit a doua zi de localnici.
 
Presupușii ucigași au fost identificați și reținuți în aceeași zi, fiind ulterior plasați în arest preventiv.
 
Ei și-au recunoscut pe deplin vinovăția. Ei riscă să petreacă următorii 20 de ani după gratii sau închisoare pe viață.