Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, sugerează că în spatele alertelor cu bombă de azi în mai multe instituții ale statului, inclusiv instanțe judecătorești, ar sta fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Sergiu Litvinenco. Mai exact, astăzi Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a fost nevoită să amâne examinarea demersului procurorilor cu privire la aplicarea în privința lui Plahotniuc a mandatului de arest în dosarul Metalferos din cauza alertei cu bombă.

Metodele banditești în a acționa nu se schimbă odată cu trecerea timpului. Vă amintiți de ziua de 7 iunie 2019, când Plahotniuc, nevrând să accepte debarcarea sa de la butoanele puterii, organiza tot felul de ”alerte cu bombă” în Parlament și în alte instituții ale statului? Apoi iată – azi judecătoria Ciocana examinează cererea procurorilor de arestare a lui Plahotniuc (în cuntumăcie, adică absență nemotivată) și asistăm din nou la aceeași ”alertă cu bombă”. Bine că s-au mai schimbat lucrurile între timp, astfel încât combinațiile șmecherilor să fie date peste cap. Pe de altă parte, probabil că trebuie de venit cu măsuri suplimentare pentru ca răspunderea pentru astfel de perversiuni să fie pe potriva gravității faptei comise”, a scris Litvinenco.

Citiți și: Dosarul „Metalferos” // Instanța a decis: 30 de zile de arest pe numele lui Vlad Plahotniuc

De menționat că alerta cu bombă a dat peste cap și examinarea recursulului procurorilor cu privire la arestul la domiciliu aplicat în privința fostului șef al SIS, Vasile Botnari, care urma să fie examinat la Curtea de Apel Chișinău.

Tot astazi, urma să fie pronunțată sentința în privința lui Dorin Chirtoacă, la Judecatoria Chisinau, sediul Buiucani. Fostul edil al capitalei are statut de învinuit în dosarul „parcărilor cu plată”.

Detalii: (FOTO) Alertă cu bombă la Parlament, Guvern și instanțele de judecată. Alerta de la Aeroport, falsă