Un tânăr de 19 ani, din orașul Strășeni, este cercetat penal, fiind suspectat de răpirea și accidentarea unui automobil de marca „Volvo”. Acesta ar fi sustras mașina de pe strada Calea Ieşilor, în timpul nopții, prin deteriorarea lacătului autoturismului, după care a pornit spre orașul de baștină.

Potrivit Poliției, pe traseu tânărul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat într-un pilon, după care a părăsit locul accidentului. 

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale polițiștilor capitalei, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta este cercetat penal în stare de libertate, iar conform legislației în vigoare această infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

În vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor de acest gen, Poliția vine cu următoarele recomandări:

- Dotați autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de senzori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa.
- Verificați dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute.
- Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact.
- Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie.
- Nu păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.).
- În momentul în care observaţi că se comit asemenea infracţiuni, nu ezitaţi să apelaţi imediat la 112.