Procuratura Anticorupție vine cu detalii suplimentare în cazul sechestrelor aplicate pe parcursul săptămânii trecute în dosarul „Laundromat”. Mai exact, este vorba despre punerea sub sechestru a mijloacelor financiare în sumă de 268 054 638,19 lei, deținute atât cu drept de proprietate, cât și prin intermediul terților, de către controversatul om de afaceri și principalul figurant în dosar, Veaceslav Platon.

Citiți și: Dosarul „Laundromat” // Sechestre de 268 de milioane de lei, aplicate de ARBI

Potrivit circumstanțelor cazului investigat, procurorii anticorupție au constatat că, în perioada anilor 2010-2014, Veaceslav Platon, a constituit și condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care acționau pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și a altor state. În acest sens, această organizație criminală a instituit o schemă transnațională de spălare a banilor realizată prin intermediul unei instituții financiare din Republica Moldova, controlată de către conducătorul organizației criminale, precum și prin intermediul unor instituții bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cât și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și o instituție financiară din Republica Letonia.

Sub pretextul executării multiplelor ordonanțe judecătorești ilegale și încheieri ale executorilor judecătorești, a fost realizat transferul și convertirea  mijloacelor financiare de proveniență dubioasă provenite din Federația Rusă, în sumă totală de 22 013 152 654,62 dolari, contrar legislației naționale a Republicii Moldova, cât și a Federației Ruse.

Ulterior, mijloacele financiare indicate supra, au fost convertite și transferate pe conturile unor companii nerezidente deschise atât în cadrul instituțiilor financiare din Republica Moldova, cât și în Republica Letonia, gestionate de către conducătorul organizației criminale, Veaceslav Platon.

Procurorii precizează că, la moment, urmărirea penală pe acest caz este în plină desfășurare, fiind întreprinse un complex de acțiuni de urmărire penală, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, în scopul realizării unei anchete penale complete și obiective, în scopul restituirii prejudiciului cauzat și atragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor incriminate.