30 de zile de arest preventiv pentru cele 3 persoane reținute săptămâna trecută în dosarul celor circa 100 migranți din regiunea Orientului Mijlociu, investigat în comun cu procurorii DIICOT, România. O decizie în acest sens a fost luată de Judecătoria Chișinău sediul Ciocana.

Amintim că sătămâna trecută au fost efectuate 8 percheziții în centrul și sudul republicii, în cazul persoanelor de etnie găgăuză și a unui cetățean din Turcia, cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, implicați în activitate de transportare a persoanelor în statele UE începând cu anul 2020. 

Potrivit poliției, în urma descinderilor, 3 persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Totodată au fost depistate și ridicate acte de identitate din Bulgaria, cu semne de falsificare; arme și muniții deținute ilegal; precum și purtători de informații și acte contabile relevante investigațiilor. Astfel, suplimentar investigării acțiunilor acestora pentru organizarea migrației ilegale, oamenii legii urmează să pornească dosare penale și pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor, precum și a actelor false. 

În continuare, procurorii urmează să decidă asupra necesității aplicării arestului preventiv în privința acestora, în vederea continuării obiective a investigațiilor, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În ceea ce privește reținerea celor nouă persoane în aprilie 2022, cu rol de organizatori și lideri ai grupului infracțional, acestea sunt investigate în continuare, atât în stare de arest preventiv, cât și la domiciliu.

Citește și: VIDEO // Noi percheziții în dosarul celor 100 de migranți din orientul mijlociu traficați prin R. Moldova. 3 persoane, reținute de poliție