Transportul de mărfuri pe tronsonul de cale ferată Berezino (Ucraina)-Basarabeasca (Republica Moldova) se va relua după o pauză de 25 de ani. Un memorandum în acest sens a fost semnat, astăzi, de către vicepremierul Andrei Spînu și ministrul Infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov.

Astfel, Republica Moldova va putea exporta și importa mărfuri prin portul Izmail, amplasat pe Dunăre, fiind redusă aglomerația în portul Reni. Totodată, prin intermediul acestui segment de linie feroviară, Ucraina va putea exporta mărfuri în Republica Moldova și în țările UE.

Relansarea circulației pe tronsonul de cale ferată Berezino-Basarabeasca va transforma orașul Basarabeasca într-un punct comercial și logistic internațional, prin intermediul căruia va fi asigurată conexiunea porturilor din Iujnîi, Odessa, Cernomorsk, Belgorod-Dnestrovskii, Izmail, Reni, Giurgiulești, Galați, Brăila și Constanța. În acest fel, complexele portuare vor deveni mai competitive, iar beneficiarii serviciilor portuare vor avea o ofertă mai diversificată.  

Precizăm că tronsonul de cale ferată Berezino-Basarabeasca, pe teritoriul Ucrainei, a fost desfăcut în anul 1997. Construcția tronsonului urmează a fi efectuată pe o distanță de aproximativ 23 de km. Din aceștia, 1,2 km de cale ferată vor fi construiți pe teritoriul Republicii Moldova.