Dodon, invitat la Procuratura Anticorupție. Urmează aplicarea sechestrului pe mai multe bunuri și mijloace bănești

Igor Dodon a fost invitat la Procuratura Anticorupție pentru a fi informat despre aplicarea sechestrului pe mai multe bunuri ale acestuia. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către reprezentanții PA.
Totodată, sechestrul urmează să fie aplicat și asupra mijloacelor bănești ridicate în cadrul perchezițiilor din 24 mai 2022.
De menționat că la data de 24 mai 2022, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul fostului șef de stat. Ca urmare Igor Dodon și cumnatul acestuia, Petru Merineanu, au fost reținuți. Ulterior, la data de 26 mai, Dodon a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar Merineanu - plasat în arest în izolator.
Dosarul penal este pornit pentru coruperea pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
La data de 21 iunie, Judecătoria Chișinău a prelungit mandatul de arest la domiciliu în privința lui Dodon.