UPDATE // Diana Fetco, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că angajatul IP Strășeni avea 23 de ani și curăța fântâna din curtea casei părintești împreună cu un vecin în vârstă de 31 de ani. Mama polițistului a fost cea care a solicitat ajutor, iar ulterior salvatorii au scos cadavrele celor doi bărbați din fântână.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un polițist a murit, după ce a încercat să salveze un bărbat dintr-o fântână. Tragedia a avut loc astăzi în localtiatea Codreanca, din raionul Strășeni.

Potrivit surselor Deschide.MD este vorba despre un ofițer din cadrul IP Strășeni, care se afla în afara orelor de serviciu. Preliminar se cunoaște că polițistul ar fi încercat să salveze un bărbat, care se apucase să curățe o fântână, de aproximativ 15 metri adâncime, după ce acesta nu mai dădea semne de viață.

Polițistul a intrat în fântână ca să-l scoată pe bărbat, dar din nefericire a murit și el.

Știrea se actualizează.