Perspectivele promovării dialogului moldo-luxemburghez și parcursul european al Republicii Moldova au fost discutate, astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministrul Natalia Gavrilița și premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel.

Natalia Gavrilița a vorbit despre progresele înregistrate în Republica Moldova, în termeni de eradicare a corupției și promovarea democrației. În context, prim-ministrul a menționat că R.Moldova și-a consolidat pozițiile în topul „Indicele Democrației”, fiind printre statele lumii, care au înregistrat în anul 2021 cea mai consistentă îmbunătățire a stării democrației.

„Reforma justiției rămâne a fi una dintre prioritățile noastre și sunt mândră să spun că am realizat un progres semnificativ în această direcție. De asemenea, progresul înregistrat în procesul de integrare europeană este un alt motiv de mândrie pentru R.Moldova. Suntem o națiune europeană, avem o istorie europeană, valorile noastre sunt, de asemenea, europene”, a declarat șeful Executivului.

În cadrul discuțiilor, părțile au analizat posibilitățile dezvoltării relațiilor comercial-economice și aprofundarea dialogului bilateral. Premierul Xavier Bettel a reiterat susținerea Luxemburgului în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Totodată, Natalia Gavrilița a arătat deschiderea părții moldovenești pentru organizarea vizitei în Republica Moldova a premierului Marelui Ducat de Luxemburg.