Cetățenii moldoveni ai căror pașapoarte au expirat în perioada 1 ianuarie 2020 sau urmează să expire până la 30 decembrie 2022 vor putea călători cu acest document, termenul de valabilitate al cărui va fi prelungit automat până în data de 30 iunie 2023. Anunțul a fost făcut de premierul Natalia Gavrilița într-o conferință de presă.

"Suntem aproape de perioada estivală, am avut mulți cetățeni care pe timp de pandemie nu au putut veni acasă, nu au avut posibilitatea să-și perfecteze actele și acum avem o creștere semnificativă la pașapoarte cauzată de războiul din Ucraina. Avem rânduri foarte mari, inclusiv la consulatele din afara țării, ceea ce înseamnă că cetățenii din diasporă nu pot reveni la timp acasă sau unii nu pot pleca în concediu" a declarat Gavrilița.

Termenul de valabilitate al pașaportului va fi prelungit automat, fără a fi necesar ca cetățenii să se apropie la centrele multifuncționale sau la consulat.

Măsuri similare au fost aplicate și în alte țări, precum Marea Britanie, Albania, Azerbaidjan, a mai declarat premierul.