Natalia Gavrilița îndeamnă miniștrii să meargă în teritoriu: Oamenii vor să vă vadă, vor să știe că le cunoașteți problemele

Șeful Executivului, Natalia Gavrilița, se arată nemulțumită de faptul că unii miniștri petrec puțin timp în discuții cu cetățenii. În acest sens, prim-ministrul a îndemnat demnitarii să meargă în teritoriu pentru a discuta problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale și instituțiile subordonate.
„Săptămâna trecută am avut discuții cu autoritățile locale din Ungheni, cu grupuri de antreprenori. Vreau să rog toți miniștrii să meargă, în mod regulat, în teritoriu... Vă rog, mai ieșim din valul crizei pandemice, să mergem, să vedem care este situația pe loc, să vorbim cu instituțiile din subordine. În special, vreau s-o rog pe doamna [Ala] Nemerenco, ministrul sănătății, și domnul [Anatolie] Topală, ministrul educației. Eu primesc foarte multe solicitări, unde oamenii vor să vă vadă în teritoriu, vor să știe că dumneavoastră cunoașteți problemele de pe loc și să vă întâlniți cu instituțiile din sectorul dumneavoastră”, a declarat Gavrilița în debutul ședinței Guvernului.
Aceeași solicitare a venit și în adresa ministrului mediului Iuliana Cantaragiu.
„Discutăm cu autoritățile locale despre o problemă complicată, regimul juridic al iazurilor și bazinelor acvatice. Vă rog, doamna Cantaragiu, să urgentăm lucrul pe legislația care va reglementa regimul juridic al iazurilor, astfel încât în decurs de o lună să avem un concept care poate fi supus consultărilor cu primarii”, a precizat premierul.