Astăzi, 10 februarie 2022, se împlinesc 12 ani de la înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) din România - instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului român al Justiţiei, cu competenţe depline în materie de cetăţenie, atât cu privire la aplicarea procedurii de acordare, redobândire și încetare a calității de cetățean român.

Cu acest prilej, ANC a transmis un mesaj în care îi asigură pe toți cei care dețin cetățenia română că instituția își va continua activitatea cu profesionalism, soluționând cu rapiditate cererile privind cetățenia română. 
„În perioada 2010-2022, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a înregistrat peste 935.000 de cereri privind cetățenia română, fiind aprobate sau respinse prin ordin al Președintelui ANC peste 792.000 de cereri. Totodată, peste 79.000 de solicitanți au devenit cetățeni români, prin depunerea jurământului de credință față de România la sediul ANC. Cu această ocazie, transmitem un sincer „La mulți ani” tuturor românilor, oriunde s-ar afla, și dorim să îi asigurăm că vom continua să ne îndeplinim atribuțiile legale cu profesionalism, eficiență și transparență, prin soluționarea cu celeritate a cererilor privind cetățenia română, având în vedere faptul că statul are obligația pozitivă de a asigura caracterul efectiv și neiluzoriu al drepturilor conferite de lege”, se arată în mesajul ANC. 
În context, amintim că, în luna noiembrie 2021, într-un răspuns la o interpelare a unui deputat român, Ministerul român al Justiției informa că în perioada 1 ianuarie 2010 - 5 noiembrie 2021 au fost aprobate prin ordin al președintelui ANC 746 695 de cereri de dobândire a cetățeniei române depuse de către cetățeni ai R. Moldova, iar împreună cu aceștia au dobândit cetățenia română și un număr de 280 396 de minori, respectiv 1 027 091 basarabeni și-au redobândit cetățenia română în tot acest timp. Practic, circa 40% din populația R. Moldova are și cetățenie română.