Reprezentanții Partidului Socialiștilor anunță că vor ataca în instanța de judecată decizia Agenției Naționale de Reglementare în Energetică de a aplica retroactiv tarifele majorate la gazele naturale și la agentul termic. Potrivit PSRM, hotărârea de aplica tarifele majorate din 1 ianuarie este ilegală, or principiul retroactivității poate fi aplicat exclusiv când modificarea îmbunătățește situația, transmite IPN.

„Din cauza incompetenței și a iresponsabilității criminale ale guvernării, astăzi oamenii acestei țări au mai primit o lovitură serioasă prin majorarea semnificativă a tarifelor la gaz și agentul termic, care va provoca un nou lanț de scumpiri la foarte multe produse, inclusiv pâine și lactate. În mod evident, este o adevărată politică de genocid din partea regimului de la guvernare, în raport cu propriul popor”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

„Vom propune revenirea pentru toți la tarifele anterioare, de până în luna noiembrie, la gazul natural (circa 5 lei m3), iar diferența în factură să fie achitată integral de stat”, precizează sursa.

Tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă (pentru consumatorii casnici) s-a majorat de la 10,19 lei la 14,060 lei pentru un metru cub (fără TVA). Tarifele noi, care vor constitui în jur de 15 lei cu TVA inclus, vor fi aplicate retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2022. De asemenea, din 1 ianuarie urmează să fie aplicate tarife mai mari și la termoficare.