Premierul Natalia Gavrilița susține că nu are încredere în șeful S.A. „Moldovagaz” Vadim Ceban. Șefa cabinetului de miniștri mai accentuează că Vadim Ceban a fost numit în funcție cu acceptul Fdereației Ruse. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă.

„— În domnul Ceban, șeful Moldovagaz, pus în funcție de socialiști, aveți încredere? Aveți încredere că el apără interesele R. Moldova și nu pe cele ale altui stat și ale opoziției?
— Conducătorul Moldovagaz poate fi pus doar cu acceptul Federației Ruse. 

 Aveți încredere în el?
— Nu.

 Aveți în plan să renegociați acest contract? 
— În timpul negocierilor din luna octombrie s-a discutat despre renegocierea contractului, pentru că, după cum am spus, este unul învechit. Chiar și forma lui juridică este învechită. Contractul ar urma să fie renegociat, dar noi avem un contract pe termen lung, o criză energetică și trebuie să trecem cu bine de această iarnă și după aceasta să vorbim despre orice timp de renegocieri”, a spus Gavrilița în cadrul interviului.

În context, ținem să reamintim că SA „Moldovagaz” a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la prețuri reglementate pentru anul 2022.