Deputatul PAS, Vasile Șoimaru, i-a înmânat socialistului Vlad Bătrîncea harta României Mari, identică celei pe care acum șase ani actualul vicepreședinte al Legislativului a rupt-o în fața deputaților.

În cadrul ședinței de azi, Șoimaru a felicitat cetățenii R.Moldova care dețin cetățenia României cu Ziua Națională a României, inclusiv pe unii dintre deputații socialiști care au dubla cetățenie.

La fel, parlamentarul s-a referit și la cazul din 10 decembrie 2015, când Vlad Bătrîncea a rupt harta României Mari în ședința plenară.

Eu am găsit o hartă ruptă acum șase ani. Dacă îmi dați voie, am să o întorc celui care poate îi pare rău că a făcut acest lucru atunci. Chiar dacă nu-i pare rău, eu îi cadonez această hartă și îl rog să nu mai facă astfel de lucruri dacă vrea să rămână coleg cu noi”, a declarat Șoimaru.

Detalii: VIDEO/ Socialiştii au rupt harta României Mari în plenul Parlamentului