Premierul Natalia Gavrilița a avut, în dimineața zilei de astăzi, o întâlnire de lucru în comun cu prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibașvili, și cel al Ucrainei, Denis Șmigal, în cadrul vizitei celor trei premieri la Bruxelles în formatul Trio Asociat.

Evenimentul își propune să reconfirme mesajul consolidat al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, și să  asigure sprijin pentru un dialog aprofundat între instituțiile europene și partenerii asociați în ajunul Summitului Parteneriatului Estic. 

Cei trei premieri au convenit asupra a noi oportunități de dialog politic și cooperare sectorială în cadrul Declarației Politice a Summitului Parteneriatului Estic din decembrie curent.

De asemenea, au fost discutate oportunitățile de dezvoltare a relațiilor de parteneriat între cele trei state, promovarea dialogului cu UE, asigurarea unei mai bune coordonări dar și valorificarea în comun a instrumentelor oferite în cadrul Planului Economic și de Investiții al UE pentru statele PaE.