Vizita de lucru a Președintelui Parlamentului Igor Grosu la Bruxelles a început cu întrevederea cu Siegfried Mureșan, Șeful Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană, Vicepreședinte al Grupului PPE în Parlamentul European. În cadrul întrevederii, Igor Grosu și-a exprimat dorința de a intensifica relațiile inter-parlamentare între R. Moldova şi UE.

Oficialii au discutat despre agenda parlamentară și realizările actualului Legislativ al Republicii Moldova în primele 100 de zile de mandat. Speakerul a reiterat că printre prioritățile de bază rămân a fi: reformarea justiției și lupta împotriva corupției; promovarea drepturilor omului; implementarea pachetului social și crearea unui mediu de afaceri prietenos cu businessul; reglementarea diferendului transnistrean.

De asemenea, Igor Grosu a vorbit despre proiectele esențiale în infrastructură, sectorul energetic, liberalizarea prețurilor la roaming și depășirea crizei pandemice COVID-19.

„Apreciem înalt asistența acordată în contextul depășirii efectelor crizei pandemice, inclusiv prin aprobarea Planului de recuperare economică în valoare de 600 de milioane de euro care deja este în curs de implementare. Republica Moldova este recunoscătoare pentru livrarea a peste 1 milion de doze de vaccinuri și pentru oferirea unui ajutor nerambursabil de 60 milioane de euro pentru a ne ajuta în depășirea crizei energetice”, a subliniat Președintele Parlamentului.

În context, au fost abordate și noi domenii de cooperare cu UE care vin să completeze Acordul de asociere: digitalizare, mediu ambiant și lupta cu știrile false. Uniunea Europeană a fost și este un partener de încredere al R. Moldova în procesul de reformare şi modernizare.