Europarlamentarul român Rareș Bogdan susține că România este gata să sprijine R. Moldova, în cazul crizei energetice în care se află la moment. Eurodeputatul a anunțat că, în acest sens, există un grup de lucru din care fac parte oficiali români și vicepremierul moldovean Andrei Spînu. Rareș Bogdan s-a referit și la gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, menționând că România este gata să furnizeze gaze prin intermediul acestuia.

„Am avut discuții cu premierul nostru, cu Florin Cîțu, cu ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, pentru ca România să sprijine în mod direct, datorită unei crize energetice la nivel european și a unor negocieri dure care se duc cu R. Moldova din zona estică, să sprijine, în cazurile în care lucrurile trenează sau se blochează, la furnizarea de gaze pe gazoductul nou deschis în urmă cu nu mai puțin de zece zile, Iași-Ungheni-Chișinău, să sprijine cu gaze R. Moldova.

Sigur e o chestiune la care se lucrează, e un grup de lucru din care fac parte oficiali ai statului român, dar și vicepremierul R. Moldova și deasmenea alimentare cu păcură. Sunt lucruri importante pe care România le face. Pe lângă companii românești care își îndreaptă atenția, sunt cu ochii pe R. Moldova și datorită noilor conducători din instituțiilor din R. Moldova, aceștia vor să treacă Prutul, sau alții vor să-și dezvolte business-urile”, a declarat Rareș Bogdan în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova. 

„În cazul în care lucrurile se complică din punct de vedere al alimentării cu gaze naturale, România nu va abandona Republica Moldova. Sigur, este vorba de contractele pe care le negociază Republica Moldova cu partenerii tradiţionali, dar clar că România nu va abandona fraţii de peste Prut, nu va abandona niciodată Republica Moldova în plină iarnă”, a adăugat europarlamentarul.

Amintim că, miercuri, 13 octombrie 2021, a fost convocată Comisia Națională pentru Situații Excepționale, după care a fost anunțată stare de alertă în ceea ce privește sectorul de gaze naturale. Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionalem a precizat, după ședința Comisiei, că a avut o discuție cu conducătorii responsabili de sectorul energetic - Moldovagaz, Termoelectrica, CET-urile, Moldelectrica, Energocom - pentru a stabili pașii de urmat. Au fost examinate mai multe măsuri de protecție a consumatorilor, precum și de asigurare a aprovizionării cu gaze a Republicii Moldova.

Andrei Spînu a menționat că actuala criză energetică, legată de livrarea gazelor, se manifestă în toată lumea. Demnitarul a reiterat că Guvernul va veni cu măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze casnici și industriali în vederea atenuării impactului unei eventuale creșteri a prețului gazelor. S-a decis crearea unui grup de lucru din mai multe instituții, care va lua deciziile necesare de ajutor la achitarea facturilor la gazul natural, acordarea ajutorului social pe perioada rece a anului și alte tipuri de ajutoare, inclusiv acordarea de lemne sau cărbuni în această perioadă.

Anrei Spînu a declarat că a mai fost adoptată decizia cu privire la eliberarea și folosirea păcurii din fondul de rezervă al statului, astfel încât să fie redus consumul de gaz la Termoelectrica. Folosirea păcurii a început de astăzi și va continua în zilele următoare. Rezervele actuale permit furnizarea agentului termic și generarea de energie electrică aproximativ pe o perioadă de o lună.

A mai fost luată decizia de a impune Energocom-ului obligația în vederea achiziționării de gaze naturale de pe piețele din Ucraina și România. Energocom a fost mandatat să înceapă cât mai curând procedura. Andrei Spînu a reiterat că în continuare se poartă negocieri privind încheierea unui nou contract cu Gazprom.