Guvernul a adoptat în cadrul ședinței de azi mai multe numiri și eliberări din funcție. Astfel, ministerul de Externe și cel al Sănătății s-au ales cu noi secretari, iar o eliberare din funcție a fost înregistrată la Ministerul Finanțelor.

Astfel, Lilia Gantea a fost numită în funcția de secretar general al Ministerului Sănătății. Ea a activat anterior în calitate de şef Secţie planificare asigurări sociale şi medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Fostul ambasador al R.Moldova în Ucraina, Ruslan Bolbocean, a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Totodată, Executivul a aprobat eliberarea din funcția de secretar de stat al Ministerului Finanțelor a Tatianei Ivanicichina. Premierul Natalia Gavrilița a precizat că Ivanicichina pleacă într-o altă funcție din cadrul Băncii Naționale.

La fel, din funcția de reprezentant Plenipotenţiar al Guvernului Republicii Moldova în Comisia Economică Eurasiatică a fost rechemată Oxana Greceanîi, fiica ex-premierului Zinaida Greceanîi.

Detalii: Fiica Zinaidei Greceanîi, rechemată din funcția de reprezentat al Guvernului la Comisia Economică Eurasiatică