Dacă nu ai ce face în Președinție, pentru că nu ai nici majoritate în Parlament și nici împuterniciri constituționale, poate e mai bine să găseşti o undiță şi să te duci să prinzi pește - opinează liderul PCRM Vladimir Voronin referindu-se la şeful statului Igor Dodon.

Rugat de reporterii tribuna.md să comenteze intenţia lui Igor Dodon de a desfăşura două referendumuri, Voronin a făcut haz pe iniţiativele preşedintelui. 

"Acestui Președinte ales cu încălcările Constituției, mai mult artificial, nu-i rămâne decât să ceară alte împuternici, pentru nu o să le poată rezolva, cât de mult nu s-ar umfla în pene. Îi rămâne doar să propună diferite chestii și aici tot e o prostie", a declarat Vladimir Voronin. 

Voronin se arată convins şi toată lumea, inclsuiv Dodon ştie că aceste propuneri nu vor trece. În plus, spune Voronin, orice referendum trebuie bine pregătit, şi trebuie luat în calcul faptul că astfel de exerciţii electorale costă o sumedenie de bani. 

"În așa condiții se petrec referendumuri, când se vede că societatea e divizată în două părți și, pentru a le uni, se propune referendum. Dacă tu nu ai ce propune și nu ai ce face acolo în Președinție, pentru că nu ai nici majoritate în Parlament și nici împuterniciri constituționale, poate e mai bine să găseşti o undiță şi să te duci să prinzi pește, ori să taci aşa cum a tăcut d-l Timofti", a continuat Vladimir Voronin. 

Amintim că Igor Dodon şi-a anunţat recent intenţia de a organiza două referendumuri consultative: unul în problema împuternicirilor suplimentare pentru Preşedinte de a dizolva Parlamentul şi altul în problema anulării Legii ce pune întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar pe umerii cetăţenilor.