Garantarea accesului la energie fiabilă, durabilă și modernă constituie un obiectiv de bază al politicii energetice a țării, în contextul eforturilor de asigurare a securității statului și îndeplinirii angajamentelor asumate prin Agenda 2030 și Acordul de la Paris privind schimbarea climei. Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, într-un discurs din cadrul Dialogului de nivel înalt privind energia, în marja celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, dialogul de nivel înalt privind energia a reunit delegații guvernamentale la cel mai înalt nivel, inclusiv lideri din sectorul privat și societatea civilă. Dialogul a avut drept scop mobilizarea angajamentelor în vederea realizării obiectivului șapte: energie accesibilă și curată și a țintelor aferente sectorului energetic din Agenda 2030 privind dezvoltarea durabilă.

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată de către statele membre ONU, inclusiv Republica Moldova, în cadrul unui summit desfășurat în 2015 la New York. Agenda 2030 reprezintă un plan global de acțiuni care include 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) și 169 de ținte. Realizarea ODD-lor și a țintelor aferente urmează să contribuie la soluționarea celor mai persistente provocări cu care se confruntă lumea din domenii precum mediul, economia, energia, sănătatea, statul de drept.

Acordul de la Paris privind schimbarea climei a fost adoptat în cadrul celei de-a 21-a Conferințe a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, desfășurată la Paris în 2015. Documentul stabilește un plan de acțiuni la nivel global, pe termen lung, în vederea reducerii semnificative a emisiilor de gaze cu efect de seră.