Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei, susține Președintele României, Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută miercuri, 22 septembrie 2021, la New York, în intervenția din cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

„Conflictele armate, diviziunea etnică și inegalitățile sunt încă realități dure. Este momentul potrivit pentru a transforma criza COVID-19 și impactul acesteia asupra securității într-o oportunitate de revitalizare a agendei de pace și securitate, punând un accent reînnoit asupra prevenirii conflictelor și consolidării proceselor de pace. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei. România sprijină rezolvarea pașnică și durabilă a acestor conflicte, prin negocieri politice, în cadrul formatelor dedicate”, a declarat Iohannis. 

În context, președintele României a menționat că, în calitate de țară care deține Președinția Comunității Democrațiilor, România va continua să lucreze în direcția respectării tuturor principiilor democratice și încurajează toate statele să asigure buna funcționare a instituțiilor democratice, să respecte statul de drept și să garanteze drepturile și libertățile fundamentale.

„România crede cu tărie în potențialul dreptului internațional de a contribui la securitatea internațională”, a adăugat Iohannis, reafirmându-și aprecierea pentru activitatea Curții Internaționale de Justiție.

„Acceptarea jurisdicției Curții servește cauzei păcii internaționale. În acest spirit, România, împreună cu un grup de state susținătoare, promovează o declarație pe această temă și invită toate delegațiile interesate să o andoseze și să sprijine această inițiativă. Nu în ultimul rând, permiteți-mi să reamintesc că forța unei organizații internaționale este dată de măsura dorinței politice a statelor sale membre de a o face relevantă și potrivită pentru vremurile în care trăim. Să ne unim cu toții eforturile pentru realizarea obiectivelor nobile ale Organizației Națiunilor Unite!”, a conchis Iohannis.