Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, în contextul participării la segmentul de nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Oficialii au reconfirmat interesul Republicii Moldova pentru aprofundarea dialogului bilateral în spiritul relațiilor de cooperare strategică între state.

„Am salutat creșterea din ultimii ani a fluxului investițional și am convenit intensificarea schimburilor economice și a cooperării sectoriale, inclusiv accelerarea negocierilor pentru eliminarea tarifelor de roaming dintre Republica Moldova și Turcia. De asemenea, am convenit să finalizăm, în timpul apropiat, procedurile de ratificare a Acordului privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu.

Discuțiile oficialilor au vizat și aspecte referitoare la situația de securitate din regiune, interacțiunea în cadrul inițiativelor regionale și cooperarea în cadrul forumurilor internaționale.

Ministrul de externe a lansat invitația în adresa omologului de la Ankara de a efectua o vizită la Chișinău, invitația fiind acceptată de către ministrul Mevlüt Çavuşoğlu.