UPDATE // 15:43 // PAS confirmă că deputatul Boris Marcoci este candidatul partidului pentru funcția de primar al municipiul Bălți.

„Partidul Acţiune şi Solidaritate înţelege importanţa alegerilor anticipate din municipiul Bălţi, al doilea oraş ca importanţă din ţară. Multiplele probleme ale urbei pot fi soluţionate doar de către o echipă puternică şi capabilă să înţeleagă doleanţele bălţenilor. Iată de ce, la şedinţa Biroului Permanent Naţional PAS din 20 septembrie 2021 din partea formaţiunii a fost înaintată candidatura deputatului Boris Marcoci. Domnul Marcoci şi-a legat viaţa de „capitala Nordului”, construind acolo familia şi vatra, îi ştie toate păsurile şi necazurile şi este cunoscut şi apreciat de bălţeni. Împreună cu echipa PAS, vom face o campanie în care să-i convingem pe locuitorii municipiului că merită să trăiască într-un oraş curat, comod şi primitor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PAS. 

Știrea inițială

Deputatul Boris Marcoci ar fi candidatul PAS la alegerile locale noi, pentru funcția de primar al municipiului Bălți, care vor avea loc la 21 noiembrie 2021, scrie Nord News, conform unor surse. 

Amintim că, pe 21 noiembrie 2021 vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în 15 localități din R. Moldova. 

Alegeri locale noi pentru funcția de primar vor avea loc și în municipiul Bălți, după ce Renato Usatîi a demisionat din funcția de primar.