Parlamentul European a votat ieri, 15 septembrie 2021, Raportul privind viitorul relațiilor dintre UE și Rusia. Documentul propune o viziune complexă, o abordare extinsă și actualizată asupra direcției pe care Uniunea Europeană ar trebui să o urmeze pentru a gestiona relația cu Moscova, susține europarlamentarul român Eugen Tomac.

Totodată, eurodeputatul enumeră 3 principii esențiale stabilite de noua strategie: descurajarea amenințării rusești, contracararea amenințării rusești și angajamentul de a sprijini societatea pro-democratică rusă, capabilă să producă o schimbare în actualul ciclu de putere.
„Nu putem ignora aspirațiile democratice ale poporului rus și rolul Uniunii Europene de promotor al stabilității, al principiilor democratice și a drepturilor omului dincolo de granițele sale. Nu ne permitem să rămânem indiferenți la ingerințele Rusiei în afacerile interne ale statelor membre ale UE, precum și ale partenerilor noștri. Votul acestui document crucial vine chiar înainte de alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei. Acestea nu vor fi nicidecum libere și transparente atât timp cât opozanții sunt fie întemnițați, fie candidaturile le-au fost respinse; iar misiunea OSCE de monitorizare a procesului electoral nu a primit acreditare”, subliniază europarlamentarul.
Tomac mai remarcă faptul că, „UE are nevoie de o mai bună pregătire și capacitate de răspuns având în vedere evoluțiile din vecinătatea estică – anexarea Crimeii, prezența armatei a 14-a în regiunea transnistreană, ocuparea ilegală a Osetiei de Sud și a Abhaziei, conflictul din Donbas”. „Sprijinirea țărilor Parteneriatului Estic în implementarea reformelor servește drept exemplu pentru societatea pro-democratică din Rusia a unei cooperări pozitive cu UE”, subliniază Tomac. 
 
Eurodeputatul s-a referit și la evoluția gazoductului Nord Stream 2.
 
Tomac susține că „raportul trage un semnal de alarmă privind dominația energetică a Rusiei pe piața europeană. În acest sens, implementarea Pactului verde european poate reprezenta cheia în diminuarea dependenței de petrolul și gazele rusești. Altfel spus, raportul propune un nou cadru de relaționare cu Rusia, care să sprijine procesul de democratizare al statului, dorit de societatea civilă rusă, pe de o parte, și sancționarea acțiunilor agresive și expansioniste ale dictatorului Putin, pe de altă parte”.