„România și Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică - comunitatea de limbă, cultură și istorie. Nu întâmplător, prima mea vizită în străinătate în capacitatea de ministru de externe are loc astăzi la București”, se arată într-un comunicat de presă publicat de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

Nicu Popescu și omologul de la București, Bogdan Aurescu, au convenit asupra acțiunilor concrete ce țin de dinamizarea relațiilor dintre guvernele celor două state:

• organizarea în timpul apropiat a unei ședințe comune a Guvernelor Republicii Moldova și României;

• elaborarea unui nou program de asistență nerambursabilă, care să îndeplinească funcțiile Acordului de 100 milioane euro, semnat în 2010;

• avansarea în implementarea unor proiecte ambițioase în domenii precum dezvoltarea comercial-economică, infrastructură, sănătate, mediu și alte domenii de interes comun;

Au discutat, de asemenea, despre modalitățile de accelerare a proiectelor prioritare de pe agenda comună precum:

• interconectarea sistemelor electroenergetice pe linia Isaccea – Vulcănești – Chișinău

• construcția podului rutier Ungheni (Moldova) - Ungheni (România)

• necesitatea implementării cât mai rapide a Acordului privind reglementarea construirii unor apeducte.

Oficialiii au ajuns la acordul că trebuie să lucreze împreună, în mod susținut, pentru avansarea și operaționalizarea acestora.

„Am transmis un mesaj și mediului de afaceri: Guvernul de la Chișinău este determinat să creeze condiții pentru ca investitorii din România și din UE să se simtă ca acasă. Doar așa vom reuși să transformăm Moldova și să o aducem mai aproape de UE. Mizăm pe investițiile române în procesul de modernizare a Republicii Moldova”, a declasrat Popescu.

Cei doi își propun să intensifice acțiunile concrete menite să dezvolte și să fortifice parteneriatul strategic pentru integrarea europeană. „În perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic din decembrie anul curent, contăm pe susținerea deplină a părții române pentru reflectarea cât mai substanțială, în acest context, a obiectivelor și așteptărilor Republicii Moldova”, a subliniat Popescu.

Totodată, Chișinăul este interesat de reactivarea într-o perspectivă apropiată formatul Grupului de prieteni ai Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene, co-prezidat de România și Franța.

S-a discutat și despre posibilitatea negocierii unui acord privind liberalizarea prețurilor la roaming între Republica Moldova și România. „Ne dorim acorduri similare și cu alte state membre ale UE”, s spus Popescu.

Popescu a exprimat gratitudine pentru asistența consistentă oferită în combaterea pandemiei de COVID-19. „Fiecare al doilea vaccin administrat în Republica Moldova a fost oferit cu generozitate de către România”.