Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a aprobat astăzi rapoartele asupra proiectelor ce țin de Programul de activitate a noului Guvern, dar și lista ministerelor. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei, Olesea Stamate.

Astfel, cu votul majorității deputaților, Comisia a aprobat:

- proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitate și acordarea votului de încredere Guvernului;
- proiectul de hotărâre pentru aprobarea listei ministerelor;
- proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului ce se referă la componența numerică și nominală a Biroului Permanent.

Despre ultimul proiect anterior a vorbit și speakerul, Igor Grosu. Acesta a menționat că numărul membrilor Biroului va fi majorat de la 12, la 13.

Detalii: Biroul Permanent al Parlamentului va fi compus din 13 deputați. Igor Grosu: „Vom corecta acea scăpare legată de numărul de membri”

De menționat că vineri, 6 august, va avea loc ședința Parlamentului la care ar urma să fie examinate proiectele sus-menționate.

La funcția de premier a fost desemnată Natalia Gavrilița. Mâine, împreună cu echipa guvernamentală, ea ar urma să se prezinte în Parlament.