Igor Grosu, a avut miercuri o întrevedere cu Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în cadrul căreia i-a mulțumit pentru felicitările transmise cu ocazia alegerii în calitate de Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, precum şi pentru preţioasele cadouri – o icoană şi o Biblie.

În urma discuțiilor, am căzut de acord în privinţa importanţei unificării eforturilor întregii societăţi pentru combaterea crizei pandemice, deoarece nimic nu este mai preţios, decât viaţa umană”, a scris Grosu.

Cu această ocazie, speakerul a îndemnat slujitorii Bisericii Ortodoxe Române să susțină eforturile statului și ale medicilor în lupta cu pandemia şi să promoveze campania de vaccinare anti-covid „pentru că este unica soluție eficientă de a salva vieţi şi de a ieşi din criză”.