Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, anunță că până în ultima zi nu a fost contactat și invitat la discuții privind participarea la viitoarea garnitură guvernamentală în frunte cu Natalia Gavrilița.

Contactat de reporterii Deschide.MD, politicianul a declarat că a fost contactat de mai mulți agricultori care susțineau că ar fi auzit de faptul că acesta a fost invitat și se duc negocieri – lucru negat de Alexandru Slusari.

În ultimele zile am fost contactat de mai mulți reprezentanți din domeniul agricol care îmi spuneau că au auzit despre faptul că se duc anumite negocieri în privința mea. Vreau să declar că nimeni nu a vorbit cu mine la acest capitol”, ne-a declarat el.

Mai exact, Alexandru Slusari a precizat că nu a avut nicio discuție privind anumite funcții în viitoarea garnitură guvernamentală.

Amintim că anterior, președintele R.Moldova, Maia Sandu, declara că în anul 2019 i-ar fi propus lui Alexandru Slusari funcția de ministru al Agriculturii și, ulterior, ministru de Interne, fapt negat de Slusari care a precizat că i-ar fi fost propusă doar funcția de șef al MAI, iar în ce privește MADRM, subiectul respectiv nici nu a fost discutat.

Ulterior, mai mulți reprezentanții PAS declarau că sunt gata să includă în viitoarea garnitură guvernamentală reprezentanții partidelor cu care au colaborat anterior, făcând trimitere, în mod special, la Platforma DA, al cărui vicepreședinte este Alexandru Slusari.

De menționat că astăzi, PAS a prezentat componența viitorului Guvern condus de Natalia Gavrilița.

Detalii: Natalia Gavrilița a prezentat viitoarea echipă guvernamentală

Citiți și: Profil de ministru // Cine sunt candiații la fotoliile ministeriale în guvernul Gavrilița