Și-a lăsat privilegiile de președinte de țară acasă și a pornit în România ca orice cetățean de rând al țării. Este vorba despre Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a lăsat mască angajații de la frontieră. În timp ce ultimii adunau pașapoartele de la automobilele care au format coadă, marea surpriză a venit de la un mijloc de transport care aștepta în rând. În automobil nu era nimeni altcineva decât șefa statului, Maia Sandu, scrie realitatea.md

Potrivit unor surse demne de încredere ale Realitatea.md, Maia Sandu a refuzat categoric să beneficieze de facilități. Chiar dacă angajații frontierei au insistat de câteva ori, aceasta și-a continuat drumul așteptându-și rândul. Cazul a avut loc în acest weekend.

„Erau multe mașini în rând, iar în timp ce un colaborator al Poliției de Frontieră aduna actele oamenilor, a observat-o și pe Maia Sandu. I-au propus să treacă cu mașina fără a sta în mulțime, însă aceasta a refuzat din start”, a spus sursa, potrivit Realitatea.

Ulterior, de mașina în care se afla președintele, s-au mai apropiat alți doi angajați.

„Au mers și alți doi colegi și i-au propus același lucru, să treacă pe un culoar separat, să nu stea în rând, iar în scurt timp vor fi gata și actele. Însă au primit același răspuns”, a mai adăugat sursa.

Astfel, Maia Sandu și-ar fi continuat drumul fără a se evidenția din mulțime și a face uz de privilegiile prezidențiale.

Amintim că, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a fost surprinsă, pe 1 august, la înalțime. Șefa statului a postat pe contul său de Instagram o poză în care aceasta se află pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România, situat în Masivul Făgăraș, județul Argeș.

Detalii: FOTO // Maia Sandu pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România