Joi, 5 august 2021, Parlamentul se va convoca într-o sesiune extraordinară, unde se va supune la vot programul și componența Guvernului Gavrilița. Despre aceasta a anunțat președintele Parlamentului Igor Grosu. Potrivit lui, luni, 2 august 2021, Natalia Gavrilița, candidat înaintat la funcția de premier, va face publică lista candidaturilor pentru funcțiile de miniștri.

„Ne propunem ca joia următoare să avem guvernul votat. Dna. Gavriliță să prezinte programul, să prezinte garnitura guvernamentală. Luni va face publică lista. Astăzi am avut discuții prealabile pe program, pe candidaturi. Luni vor fi prezentați. Până miercuri va fi timp suficient pentru consultări, probabil vor fi publice, cu patronatele ,sindicatele, mediul de afaceri, iar miercuri să ajungă programul în Parlament, Biroul Permanent să se convoace și să decidem convocarea sesiunii extrordinare”, a declarat Igor Grosu în cadrul unei emisuni la Moldova 1. 

Amintim că, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a nominalizat-o astăzi pe Natalia Gavrilița drept candidat la funcția de Prim-ministru. Șefa statului a menționat că are toată încrederea că Prim-ministrul desemnat va veni cu o echipă integră și profesionistă, și că maximum în două săptămâni Republica Moldova va avea un nou Guvern, care să însemne și un nou început pentru țară.