Partidul Acțiune și Solidaritate a propus candidatura Nataliei Gavrilița pentru desemnarea la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut de liderul fracțiunii parlamentare a PAS, Mihai Popșoi, în urma consultărilor cu președintele Maia Sandu.

Suntem convinți că în cel mai scurt timp dumneaei va întruni mai mult decât numărul necesar de voturi în Parlament. Va veni în fața țării cu un Guvern pe măsura așteptării cetățenilor, care din prima zi va purcede la implementarea acelei agende pe care cetățenii au sprijinit cu atâta ardoare în cadrul alegerilor parlamentare din 11 iulie”, a declarat el după consultări.

Potrivit lui Popșoi, Natalia Gavrilița este cel mai bine poziționată pentru funcția de prim-ministru.

Are expertiza necesară, experiența guvernamentală, posedă portofoliul fiscal-economic. Suntem convinși că în aceste condiții destul de complicare atât pandemice, cât și economice, dumneaei va reuși nu doar să amelioreze situația, dar și să contribuie la progresul social-economic al R.Moldova”, a mai adăugat el.

Amintim că, astăzi, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat pentru astăzi consultări cu fracțiunile parlamentare pentru identificarea candidatului la funcția de Prim-ministru.